Imaginează-ți tăcerea deplină în sala de așteptare. Este un moment între cele două lumi: cea intrauterină- caldă și lichidă , și cea de afară – aerată , luminoasă, vie. Apoi se aude .. primul scâncet. Este prima respirație, primul gest al nou-născutului.
În uter, plămânii sunt umpluți cu lichid amniotic, iar oxigenul vine prin cordonul ombilical, direct din sângele matern. Cu toate acestea, plămânii se dezvoltă și „exersează” mișcările respiratorii încă din viața intrauterină.
Imediat după naștere, când cordonul ombilical se clampează și contactul cu placenta se întrerupe, corpul nou-născutului primește un semnal vital: trebuie să respire singur.
Prima respirație este un proces complex și fascinant: Lichidul din plămâni este absorbit sau eliminat prin presiune în timpul nașterii; presiunea negativă creată de contracția mușchilor toracici ajută la pătrunderea aerului în alveole; acestea se deschid pentru prima dată precum niște mici balonașe și rămân așa datorită unui agent numit surfactant, produs de plămânii maturi. Circulația se schimbă radical: sângele începe să treacă prin plămâni, nu doar pe lângă ei, cum o făcea în viață fetală.
Această tranziție este atât de rapidă și precisă încât, în majoritatea cazurilor, se produce în câteva secunde – fără complicații .
Am fost martorul multor începuturi: unele au fost liniștite, pe când altele au fost pline de emoție și adrenalină. Uneori plămânii nu sunt gata, adaptarea este întârziată, iar atunci intervenim cu administrare de oxigen, stimulare tactilă sau ventilație mecanică.
Însă fiecare respirației este o victorie, pentru copil, pentru părinți, pentru noi cei din jur , care veghem tot procesul .
Pentru familie, prima respirației este mai mult decât un proces fiziologic. Este sunetul vieții bebelușului mult dorit, sunetul unui nou început de poveste, confirmarea ca ” a venit pe lume cu bine” .
Pentru mine, ca și medic neonatolog, prima respirației este un memento al fragilității , dar și al forței extraordinare a vieții umane.
Lasă un răspuns